Category Archives: Vreau sa traiesc

Vreau sa traiesc ! (partea a 10-a – FINALUL )

Pe patul de spital ?! Ce ? Cum ? Unde ? Cand ? CE SE INTAMPLA ?! Incerc sa ma ridic din pat sa aflu ce e cu mine aici. Mama aproape ca sare pe mine:

-Selena ! Te-ai trezit ! Am crezut ca te-am pierdut pe veci .

-Mama, ce se intampla aici ?

-Pai dupa accident ai ramas aici, in spital.

-Cat timp a trecut de la accident ?

-Doua zile.

-Doua zile ?

-Da, de ce esti asa mirata ?

Cum naiba ?! Adica Luci a fost doar un vis ? Adica nu l-am intalnit niciodata ?

-Selena, odihneste-te. Vorbesc cu medicii si poate reusesc sa te iau acasa.

Imediat ce mama iese din salon, incep sa plang. Cum adica ? Luci nu a existat niciodata ? A fost totul un vis ? Au trecut 2 ore si eu inca plang si ma gandesc daca a fost real sau vis. Intre timp, intra cineva in salon. Nu ma obosesc sa ma uit cine e. Probabil e vreo asistenta ce a venit sa vada ce fac. Se apropie de pat si ramane acolo. Ridic capul sa-i spun sa plece.

-Nu am nevoie de nimic. Pleaca !

-Dar Sel..

-Luci ?! Esti aici !

Ma ridic din pat si il iau in brate.

-Nu mai plange, iubita. Sunt aici.

-Si deci nu a fost totul un vis ?

-Ce vorbesti ? Cum sa fie vis daca eu sunt aici ?

-Stii ce ? Nu ma intereseaza cum si de ce. Ma intereseaza ca acum esti aici.

Se lasa liniste. Nu mai spune niciun cuvant, nici eu nu mai scot niciun sunet. Inchide ochii, ii inchid si eu. Bataile inimii cresc, o data cu tiuitul aparatului ce monitoriza pulsul meu. Ma saruta lung, ca si cum i-ar fi extraordinar de dor de mine.

-Te iubesc, Selena !

-Si eu te iubesc !

In sfarsit ! Acum pot sa il tin in brate, pot sa il sarut. Nu mai am nevoie de explicatii. Ne sarutam din nou. Mama intra..

THE END


Vreau sa traiesc ! (partea a 9-a)

Nu pot.. Si poate nu voi putea niciodata. Nu mai reusesc sa fiu optimista. Pur si simplu mi-am pierdut speranta ca totul va reveni la normal. Eu si Luci mergem spre spital. Caci de acolo a pornit totul. Sunt in pragul colapsului. Simt ca ma prabusesc. Cand sa trec strada, vad din departare o masina ce vine cu viteza. Ma pun in mijlocul strazii, inchid ochii si astept ca masina sa ma loveasca din plin. Uit ca defapt, nimeni si nimic nu ma poate atinge. Masina trece efectiv prin mine.

-Sel, esti bine ? Ce vroiai sa faci ?

-Sa revina totul la normal ! Nu mai rezist !

-Sel, eu sunt aici pentru tine, oricand ai nevoie.

Izbucnesc in lacrimi. E prea mult pentru mine. Simt cum cedez.

-NU am nevoie de tine ! Nu am nevoie de nimic !

-Sel, esti bine ?

-Nu ! Si e vina ta ! Numai vina ta ! Nu trebuia sa fi cu nenorocitul tau tata in seara aia in masina si sa mergeti cu suta la ora ! Nu trebuia sa ne intalnim ! Nu trebuia sa iti spun ca te iubesc ! Nu trebuia sa incerci sa ma saruti ! Te urasc ! Te urasc cu toata fiinta mea !

Sper ca a inteles ceva din ce am spus, caci plangeam in hohote..

-Sel, nu spune asta. Vreau sa ne fie bine.

-Eu nu vreau ! Eu vreau doar sa fie ca la inceput ! VREAU SA TRAIESC !!!

In urmatoarea secunda ma trezesc pe acelasi pat infect de spital de pe care am plecat..


Vreau sa traiesc ! (partea a 8-a)

 

Nu mai rezist. Cu fiecare minut scurs imi pierd din ce in ce mai mult speranta ca totul va reveni la normal. Mi-e greu. Nu stiu cum Luci rezista. El pare sa fie Ok, sa nu fie afectat deloc de ceea ce se intampla. Ma sprijina si imi ridica moralul cand ii spun ca nu mai rezist.

Chiar daca sunt libera sa plec oriunde doresc eu, ma simt prizoniera, prizoniera in mine. Nu simt nici foame, nici sete, nici frig: simt doar tristete si nostalgie. Cum voi trai eu de acum incolo ? Doar cu Luci ? Ar fi frumos. Dar ar fi cu muuult mai frumos daca am putea macar sa ne atingem. As da orice sa pot sa imi revin, as da orice sa fie ca inainte. Mi-as fi dorit sa nu fi fost niciun accident stupid de masina, sau daca a fost sa fie, puteam macar sa mor, nu sa fiu in coma. Mi-as fi dorit sa fi ramas pe acel pat infect de spital, sa nu ma fi ridicat, sa nu o vad pe mama cum plange ca nu sunt acolo, desi, eram acolo. Mi-as fi dorit sa nu ies in oras si sa nu-l intalnesc pe Luci. Pentru ca acum m-am indragostit pana peste cap de el, dar totusi mi se rupe sufletul ca nu pot sa il ating. Mi-as fi dorit sa nu treaca zile si saptamani in care lumea sa nu ma vada, mi-as fi dorit sa mor. Da.. In situatiile de genul asta, vad moartea ca pe o solutie, o poarta de iesire, calea spre normal. Dar nu pot sa il las pe Luci: il iubesc prea mult. Vreau sa mor ca sa scap, si vreau sa traiesc pentru Luci, pentru speranta ca totul va reveni la normal.

-Luci ?

-Da, Sel.

Sel: prescurtare de la Selena. E atat de dragut.

-Pot sa iti spun ceva ?

-Orice, draga mea !

Te.. Te iubesc !

-Selena, si eu te iubesc ! In momentul asta, tu esti motivul pentru care traiesc. Traiesc ca sa iti fiu alaturi, sa te vad zambind.

Ce as vrea sa il iau in brate ! Dar nu pot..


Vreau sa traiesc ! (partea a 7-a)

Si nimic. Pur si simplu nu simt nimic. Deschid ochii si vad ca pur si simplu, in incercarea de a ma lua in brate si de a ma saruta, a trecut prin mine. Ce sa intampla ?!

-Ce naiba ?! De ce am trecut prin tine ?

-Sa fie din cauza faptului ca..

-N-o spune !

-Din cauza faptului ca poate nu ne vede nimeni ?

-E oribil ! Cum naiba sa nu reusesc sa te sarut ?! E ridicol !

-Hai gata, calmeaza-te ! Va fi bine..

-Si daca n-o sa ne mai revenim niciodata ?

-Revino-ti, omule ! Fi optimist ! Ne vom reveni cat mai curand posibil !

Ploaia se opri. Totul e asa ud, asa trist..

Zilele trec, saptamanile trec, iar eu, impreuna cu Luci, am ramas impreuna. Ne sprijinim unul pe altul, caci suntem doar noi. Ne terminam unul altuia propozitiile, radem din cele mai mici chestii: e ca si prietenul meu cel mai bun. E defapt singurul meu prieten in momentul de fata. E frumos sa imi petrec tot timpul alaturi de el. Dar usor, usor, simt ca nu mai rezist. Mi-e  dor de viata care o duceam inainte. Mi-e dor sa ies cu rolele cu Ioana, sa merg la Ramona si sa ne spargem de ras, sa ma cert cu mama, sa merg la scoala si sa rad de diriga cu Alexa, m-e dor sa pot merge pe strada si ca lumea sa ma poata vedea, mi-e dor de tot.

Oare cat o sa mai dureze pana cand  imi voi reveni, mai bine zis, ne vom reveni ? Sau si mai bine zis, ne vom mai reveni ?


Vreau sa traiesc ! (partea a 6-a)

-Hai sa mergem..

Dar nu apuca sa mai spuna ceva, ca incepe sa ploua. O ploaie din-aia de vara. Scurta, dar intensa. Si de pe iarba pe care stateam, ne-am ridicat repede si ne-am indreptat spre celalalt parc, parcul copiilor. Amandoi radeam si fugeam de nebuni prin ploaie. Ne simtim atat de bine unul in compania celuilalt.. Parca ne cunoastem de-o viata. E ca o secventa din filmul ala, The Notebook. Nu mai stiu exact care, dar stiu ca este o secventa in care ei doi rad si se simt asa bine impreuna.

-Cum a inceput sa ploua asa repede ?!

-E ploaie de vara, prostutule. O sa treaca repede..

Ne adapostim de ploaie sub un tobogan. Radem. Ma simt bine in prezenta lui. Incet, incet, ma indragostesc de el.. Nu vreau ! E ultimul lucru de care am nevoie acum.

– Poate va trece repede ploaia asta..

-Da. Dar mai intai, vreau sa profit de ocazie.

Despre ce vorbeste ? Nu apuc sa spun nimic. Se uita adanc in ochii mei. Inchidem amandoi ochii si..


Vreau sa traiesc ! (partea a 5-a)

-Ok.

Stii, e putin ciudat. Nici macar nu il cunosc pe tipul asta si deja m-a invitat sa ne plimbam. Oricum, nu va fi o plimbare obisnuita deoarece putem merge oriunde fara sa fim vazuti.

-Unde mergi tu de obicei cand esti stresata ?

-In parc. Ascult muzica la iPod si ma plimb. Dar nu in parcul copiilor, ci in ala linistit, unde e mai mult spatiu verde.

-Pai atunci, hai acolo.

Ajungem. E frumos in parc. Vantul de vara ce adie printre frunzele copacilor, pasarile ce alcatuiesc un cantec atat de linistit.. Totul e atat de peaceful..

Ne punem pe iarba si incepem sa ne cunoastem mai bine. Avem foarte multe lucruri in comun. Amandoi ascultam acelasi fel de muzica, amandurora ne place fotografia, amandurora ne place sa ne plimbam prin parc cand simtim ca nu mai rezistam, amandurora ne plac aceleasi filme.

Se lasa seara. E destul de cald afara, iar cerul e atat de senin..  Incepem sa cautam Carul Mare, Carul Mic si alte constelatii. E o companie placuta.

Din nu stiu ce motiv, incepem sa radem. Apoi, ne uitam unul in ochii celuilalt. Cat de dragut e.. Si ce ochi are.. De cand l-am vazut prima data, ochii lui ieseau in evidenta. Are trasaturi superbe. Parul blond, ochii albastrii, pielea palida, inalt, amuzant, dragut. E aproape.. perfect. Eu nu cred ca perfectiunea exista. Sa fie el cel care face exceptie ?

Pun capul pe iarba si adorm. Adorm cu gandul la ziua de maine. Daca se va schimba totul cand ma voi trezi, daca el va fi inca aici, daca totul va fi bine..

-‘Neata, Selena !

-‘Neata ?! Am dormit asa mult ?! Cat e ora ?

-Doua si ceva..

-Si de ce nu m-ai trezit ?!

-Erai asa frumoasa cand dormeai.

– .. La cat te-ai trezit ?

-Am dormit doar 2 ore.

-Si in rest ? Ce ai facut atata timp?

-Te-am admirat dormind.

Awww. Ce dragut e ..

-Acum unde mergem ?


Vreau sa traiesc ! (partea a 4-a)

Si vine in fata mea si spune fara nici un fel de introducere:

-Tu ma vezi ?

-Bineinteles ca te vad. Dar tu ma vezi ?

-Da. De ce sa nu te vad ?

Era clar ca amandoi ne ascundeam dupa un fir de iarba. Dar cum e posibil ? E singurul om care m-a vazut in ultima zi. Deci daca el m-a vazut, inseamna ca nu sunt invizibila asa cum credeam.

– Scuze. Nu m-am prezentat. Sunt Luci.

-E ok. Eu sunt Selena.

Ooook, e cea mai plictisitoare conversatie pe care am avut-o vreodata.

-Hai sa nu ne mai ascundem. De ce m-ai intrebat daca te vad?

-Pentru ca am avut ieri un accident cu masina. Eram pe scaunul din dreapta, tata conducea. Si a intrat in noi o masina ce venea pe contra-sens. M-am trezit la spital. Nu puteam sa deschid ochii, nu mai puteam simti nimic; doar auzeam ce se intampla in jurul meu. Tata scapase ca prin minune iar eu eram in coma. Azi dimineata m-am trezit si nu aveam nimic, nici macar o zgarietura. Am „evadat” din spital si am mers acasa. Tata nu m-a vazut. Am mers in camera dar nici in oglinda nu ma vedeam. Se pare ca pe strada nu ma vede nimeni, cu exceptia ta.

-Stai putin. Ai avut accident ?! Aseara in jur de 7 ?

-Da.

-Si taica-tu mergea cam cu suta la ora ?

-Da.

-Si a masina cu care te-ai ciocnit era rosie ?

-Da.

-Pai cred ca eu eram in masina aia rosie.

Cum e posibil ?! Sa stau de vorba chiar cu nenorocitu al carui tata e de vina pentru ca acum nu ma mai vede nimeni ?! Dar trebuie sa raman calma..

-Deci nici pe tine nu te vede nimeni ?

-Nu. Nici macar prietenele mele, care sunt singurele de care am nevoie.

-Imi pare rau. Chiar nu meriti sa nu te vada nimeni, caci esti atat de frumoasa.. Dar voi fi egoist si voi spune ca sunt singurul care te vede.

Bineeeee. Daca nu ar fi fost un tip asa de dragut ca Luci, probabil ca i-as fi tras un dos de palma pe care sa-l tina minte. Dar cum sa pot sa ma supar pe el cand are ochii asa de mari si de albastrii ?

-E ok. Raman optimista si spun ca poate totul va reveni maine la normal.

-E o mare calitate sa ramai optimist in situatii tensionate.

-Hai gata cu complimentele !

-Gata, scuze. Vi sa ne plimbam ?