Fara sens 6

Atatea sentimente. Atat de putine cuvinte pentru a te exprima. Ce poate simtii o copila? Poate mult mai multe decat o inima de adult poate. Adultii ajung sa devina superficiali, ignorand adevaratele valori. In schimb, o inima de copila de 15 ani poate simtii multe, desi nu pare sa fie asa.

Ce simt eu? Greu de explicat. Imi doresc sa fi fost mai buna la asta. La a spune oamenilor cum ma simt. Vreau sa mor. Vreau sa vad lumina din capatul tunelului, sa imi revad imagini din viata mea, in secunde. Sufletu-mi urla in creier ca vrea sa explodeze. Vrea sa explodeze de atatea simtiri, durere, amalgam de cuvinte si emotii. Asta e ce am in minte. Cuvinte si imagini. Nimic bun, se pare. Nu mai pot sa imi pun increderea in cineva, nici macar in mine.

Da, am luat-o razna, dar nimeni nu ma crede. ‘E doar o faza adolescentina prin care treci.’ Daca era asa, mai eram in halul asta? Cu picioare tremurande, fara pic de vlaga, cu sange curgand pe asternutul cu ursuleti, copilaresc, de pe patul din camera mea? Mai stateam de cel putin 3 ori pe zi uitandu-ma de pe geamul apartamentului meu de la etajul 4 in jos cu intentia de a sari? Nu.. Daca asta e doar o criza adolescentina, nu vreau sa mai traiesc sa aflu cate greutati ma mai asteapta. Am fost destul de puternica pana acum, dar mi-am pierdut orice fel de vointa, sau orice fel de determinare de a merge mai departe. Nu mai am nimic pentru care sa lupt. Nu mai are rost sa duc astfel de viata. Nu.. asta nu e viata. Asta e iadul, si toti suntem diavoli, insetati de putere si de bani.

Mi-e frica de mine, de ce sunt in stare, de ce pot gandi, de ce pot spune. Mi-e frica de faptul ca acum un an eram cea mai optimista persoana, care infrunta problemele cu capul inainte. Acum, acum vreau sa scap de tot. Incep sa ma obisnuiesc cu mintea mea bolnava, care vede in orice obiect din jur o metoda de a se rani. Mi-e frica sa ii spun mamei ca am nevoie sa merg la un psiholog. O sa se sperie de mine. Toti o sa se sperie de mine..

Poate nici n-ar trebui sa postez asta.. O sa credeti ca vreau atentie. Nu, dragii mei, nu vreau atentie. Am inceput sa ma detasez de toti cei dragi mie.. Nu mai vreau sa ii ranesc..

Mami, am luat-o razna.. Mami, ajuta-ma..


Fara sens 5

Guys, imi pare rau ca nu am mai scris de ceva timp pe blog.. Nu am fost in the mood deloc.. Si imi mai cer scuze ca revin [deloc in forta] cu o postare fara un sens anume, din seria Fara sens.

Mda, probabil stiu deja persoanele care vor citi postul asta, asa ca n-am sa ma bag in detalii. Nici nu stiu ce sa scriu, dar simt ca trebuie sa scriu ceva. As scrie ca ma simt ca dracu’, as descrie cum ma simt, dar persoane vor citi si ma vor lua la rost, sau vor spune ca e vina mea ca se intampla ce se intampla, sau ca nu am motive, ceea ce nu prea am chef sa se intample. Am chef sa raman eu cu mine. Acum deja stiu la ce va ganditi: ‘daca ai chef sa ramai tu cu tine, de ce naiba mai scrii pe blog?’. Raspuns : pentru ca pot. Poate pe unii [2-3] chiar ii intereseaza cum o duc, asa ca daca n-ai chef sa citesti cum o tipa kinda anonima se contrazice incontinuu, nu ai decat sa iesi de pe blog :).

Revenind, desi tocmai s-a terminat vacanta si am avut astea 4 zile libere, tot nu m-am putut odihni. Nu stiu ce naiba se intampla cu mine. Totul e complicat si urat. I feel numb. I feel nothing. Nimic nu ma ajuta, nimic nu ma calmeaza. Sunt paranoica, fac din tantar armasar. Deja deviez, nu vreau sa intristez/enervez pe nimeni. Nu vreau sa primesc reprosuri : E vina ta. Nu stii cum e sa fii asa. Nu stii ce-i aia suferinta. Problemele tale sunt 0 pe langa ale mele. Bine ai venit in lumea mea. M-am saturat de chestia asta nu cu stii cum imi e mie. Arat eu de parca as fi bine? Bineinteles, la prima vedere, da. Trebuie sa stii sa minti ca sa eviti orice discutie. Se pare ca ma pricep la mintit. Dar oricat de zambitoare as fi, probabil eu sunt singura care stie exact cum ma simt. Dar probabil nici eu nu stiu cum ma simt. De ce nu pot pur si simplu sa dau skip la sentimentele astea? M-am saturat de plansete in fiecare noapte si incapabilitatea de a purta pantaloni scurti la 30 de grade. Vreau sa fiu bine. Unde mi-e optimismul? Unde mi-e increderea de sine? S-au dus dracului..

Though it’s easy to pretend, I know you’re not a fool )


Noi

(Da, este vorba de persoana despre care era postul „Ultima postare”. Oh well, lucrurile s-au schimbat de atunci.)

Nu cred ca cineva din anturajul amandurora s-ar fi gandit ca ei ar fi impreuna cu cineva de genul..

Ea, o pustoaica cu capul in nori, cu vise si sperante, zambete si nostalgii.. doar o fata aparent obisnuita, nimic special. In clasa a 8a, destul de mica, stia si ea. Era multumita de viata ei, cu toate notele mici de la istorie si cu toate vorbele tampite spuse de colegii ei nenorociti.. era multumita.. dar ii lipsea ceva. Inca de cand era mica mama ei i-a spus sa nu isi bata capul cu baietii, ca nu are nevoie de ei. Bineinteles, ca orice fetita, a iubit filmele Disney. Printi si printese, castele si rochii frumoase.. orice fata, in adancul ei, viseaza sa isi intalneasca printul si sa locuiasca intr-un palat.. Ei ii lipsea printul..

El, un tip despre care nimeni nu stie nimic. Doar un tip, foarte ok, dintr-a 9a. Nimeni nu cunoaste mai mult. Daca cineva l-ar vedea pentru prima data, ar spune ca are fata palida si ochii obositi din cauza noptilor nedormite de petrecut. Doar ca nimeni nu stia ce e cu el..

S-au cunoscut acum multi ani. Intr-o tabara la mare. Niciunul nu stia ce avea sa se intample peste cativa ani.. Erau mult prea mici, straini sentimentului.. Dar cum timpul schimba lucruri, se intampla ceea ce nimeni nu se asteapta..

Niciunul dintre ei nu se astepta sa mai vorbeasca vreodata. Deciziile spontane fac povesti minunate, iar chestiile banale de pe Facebook pot porni lucruri la care nimeni nu se gandeste. Si da, oricat de ciudat ar suna, de pe Facebook a inceput totul. S-au intalnit dupa o noapte intreaga de discutii, s-au indragostit, au fost impreuna. S-au certat, s-au impacat, de sute de ori. Erau prea.. neincrezatori, si totusi, prea indragostiti, ca sa isi dea drumul unul altuia. 

E genul acela de relatie unde cei doi se cearta aproape in fiecare zi, dar spre seara, sau cel mult a doua zi lucrurile erau mai bune. Era genul acela de dragoste imperfecta, si totusi perfecta. Le era amandurora greu sa fie bine. Nu s-au vazut prea mult in prima parte a relatiei, poate de asta au avut amandoi senzatia ca nu va merge.. s-au certat, pentru ca ea nu mai putea. A fost greseala pe care ea o regreta. Spera ca dupa o luna, cel mult 2, sa ii treaca sentimentul asta amar de dupa despartire. Dar nu a fost asa. Au continuat sa vorbeasca si sa iasa. Erau nebuni unul dupa altul, oricine isi putea da seama. 

In septembrie, cand s-au reintalnit la scoala, nu stiu el ce simtea cand a vazut-o, dar stiu sigur ca ea mai avea putin si lesina. Ii era atat de dor de el. Nu vroia decat sa ii sara in brate si sa stea asa, cateva minute.. Inevitabilul s-a intamplat si cei doi s-au impacat. Lucrurile au mers mult mai bine decat data trecuta. Se vedeau aproape in fiecare zi, erau mult mai apropiati si aveau mai multa incredere unul in celalalt. 

Bineinteles, o relatie fara certuri ar fi fost plictisitoare, dar erau la fel de indragostiti unul de altul ca in prima zi, asa ca au continuat sa se tina unul de altul pana astazi, cu doua zile inainte de ziua ei si cu o zi inainte ca el sa ii spuna ceva ce a durut, dar ea totusi stie .. he didn’t mean it.. 

Astazi, 24 martie, ea il iarta si are grija de el. Astazi, el o iarta pentru ca e sufocanta si are grija de ea pentru ca stie cat e de fragila. Astazi, dupa 1 an, 3 luni si 5 zile de relatie, cei doi sunt la fel de indragostiti ca in prima zi. Astazi, cei doi spera sa dureze o vesnicie.


Fara sens 4

Oh well, am observat ca nu am mai scris ceva pe blog de ceva timp.. Ultima postare a fost acum exact 2 luni. Nu cred ca vreunul dintre voi vrea sa stie cum mi-am petrecut noaptea dintre ani, respectiv Craciunul, dar cum postarea se numeste Fara sens 4, o sa va spun. Ei bine, nimic special. De Craciun am fost cu colegii pe la profesori, iar apoi am stat acasa cu mama. De Revelion am stat cu acea persoana speciala despre care era vorba in ‘Ultima postare’. Dupa cum se vede, se pare ca presimtirile mele s-au dovedit adevarate si nu am terminat ce am crezut ca am terminat. Pana la urma, lucrurile s-au schimbat [in bine, bineinteles] si totul e perfect. 

Scoala ma cam omoara. Saptamana asta nu am dormit mai deloc, sau daca am dormit, am dormit mult prea putin. Scumpa mea mama m-a lasat sa chiulesc azi de la ultimile 3 ore pentru ca era mult prea frig. Director handicapat ! Y U NO let all of us home ?! Sunt -25 de grade si tu ne tii la scoala cand caloriferele nici nu merg ! Scumbag bitch.

Vreau vara! E mult, mult prea frig.. Iar eu mi-am luat inca de acum haine pe care sa le port vara, of course, pentru ca erau reduceri la mai toate chestiile de vara. De abia astept sa imi scot pufosenia la plimbare prin parc si sa ma plimb cu el. In fiecare seara, cand stau in pat, inainte sa adorm, imi fac o gramada de scenarii, dar asta e confidential. E totul in mintea mea. 

Stiu ca am scris destul de putin, dar nu am chiar niciun chef sa scriu ceva.. Ne mai auzim :)

 


Te iubesc

De ce nu ti-o spun mai des ? Pentru ca tin foarte mult la cuvintele astea.. Cand le spun, vreau ca inima celuilalt sa fie gen wiuegrbvi3784wuehvga5i94o\ejh4b5j4yirfsbn5t. Si daca le spun din minut in minut, e evident ca magia aceea o sa dispara.

Si totusi, daca pui la indoiala sentimentele mele fata de tine, lasa-ma sa incerc sa iti explic cum ma simt.

Te iubesc pana la infinit si dincolo de el. Te iubesc cel mai mult. +1. Sa nu te indoiesti niciodata de asta. Te iubesc pentru ceea ce esti. Te iubesc pentru ca esti perfect. Te iubesc pentru ca ai de departe cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut vreodata. Te iubesc pentru ca esti o marmota. Te iubesc pentru cum gandesti. Te iubesc pentru cum reactionezi in anumite situatii. Te iubesc pentru ca ai indurat atatea. Te iubesc pentru ca m-ai suportat aproape un an. Te iubesc pentru ca nu m-ai lasat niciodata singura. Te iubesc pentru ca ai avut incredere in mine. Te iubesc pentru ca te-ai uitat la filme Disney cu mine. Te iubesc pentru ca imparti Nutella cu mine. Te iubesc pentru ca m-ai ascultat. Te iubesc pentru ca ma lasi sa iti mazgalesc peretii. Te iubesc pentru ca.. aaah.. e atat de greu sa intelegi ca te iubesc pentru tot ceea ce esti ? Te rog. Nu te mai indoi niciodata de sentimentele mele. Stii prea bine ca sunt adevarate !


Tu

Iubesc cum ma pierd in ochii tai de fiecare data cand ne vedem. Iubesc felul cum zambesti cand spun ceva care nu are sens, dar totusi, o fac doar ca sa te vad zambind. Iubesc felul cum ma pierd in vocea ta. As putea sa supravietuiesc doar cu ea, tinandu-mi loc si de mancare si de apa, caci nu as vrea sa inec fluturasii din stomac pe care ii am atunci cand vorbesc cu tine. Un simplu mesaj imi face ziua mai buna. Un simplu zambet imi face ziua mai buna. Simplul fapt ca tu existi, respiri imi face ziua mai buna. Iar faptul ca tu esti al meu, imi face viata mai buna. E atat de simplu. Doar tu.

Si ma simt oribil pentru ca ma gandesc toata ziua la tine. Cand ma trezesc, cand dau teza la biologie, in drum spre casa, cand citesc o carte, cand ma culc, cand visez. Si ma intreb cateodata daca tu poti sa simti cand eu ma gandesc la tine. Imi imaginez viata impreuna cu tine. Imi imaginez scenarii de cand ne vom vedea. Imi imaginez lucruri pe care sa ti le spun, dar cand ne vedem, raman muta.  

Fiecare clipa petrecuta cu tine e ca o gura de aer. Nici nu stiu de ce tin asa mult la tine. Tin la tine pentru ca ma simt bine langa tine chiar si cand nu facem nimic. Nu trece o zi fara sa ma gandesc la tocilara de la radio. Eram amandoi atat de fericiti atunci, cel putin eu eram. Chiar nu credeam ca o sa fi in stare. Si totusi, ai fost. 

Mi-as petrece toata viata avand grija de tine. Mi-as petrece toata viata calatorind doar cu tine. Mi-as petrece toata viata citindu-ti Cartea cu Apolodor. Mi-as petrece toata viata incercand sa te fac sa razi. Mi-as petrece toata viata uitandu-ma cu tine la filme Disney. Mi-as petrece toata viata cu tine. 

Inca nu pot sa cred ca esti al meu. Si tot nu inteleg, de ce eu? Dintre toate fetele care poate te-ar face mai fericit decat pot eu sa o fac, de ce eu ? De multe ori ma gandesc ca o „ea” va reusi sa te ia de langa mine. Si cand ma gandesc, incerc sa gandesc rational si imi spun ca daca intr-adevar ma iubeste asa cum stiu eu ca o face, nu va ma lasa. Dar nu pot sa ma abtin sa cred ca intr-o zi te voi pierde. 

Si chiar daca as putea sa am grija singura de mine, vreau ca tu sa ai grija de mine. Chiar daca aparent nu imi place ca ma trimiti devreme la culcare, pe dinauntru ma simt protejata. Ma simt in siguranta sa stiu ca iti pasa si ca pot sa iti spun orice, ca pot sa iti cer orice. 

Si chiar daca si tu poti sa ai grija si singur de tine, vreau ca eu sa am grija de tine. Vreau sa iti citesc Apolodor pana adormi, vreau sa iti fac sandwich-uri, vreau sa te ascult cand ai vreo problema. Vreau sa fiu mereu acolo cand ai nevoie de cineva care sa te asculte si sa iti dea o imbratisare calda. 

Dar indiferent de cine vrea sa ma inlocuiasca, acum esti al meu si incerc sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta cu tine.

Te iubesc ! 


Daca continui sa imi ascunzi adevarul si sa ma faci sa stau 2 ore implorandu-ma de tine sa imi zici adevarul iar tu zicandu-mi ca e totul bine cand defapt  nu e, o sa ai de pierdut. Ce o sa ai de pierdut ? Pe mine. S-ar putea sa cedez si sa nu mai pot sa am grija de tine. Incepe sa fie exact ca iarna trecuta. Te ascunzi in tine si nu vrei sa ma lasi sa te ajut. Nu vrei decat sa „pastrezi relatia dintre noi” in siguranta. Nu ai sa reusesti daca te distrugi pe tine insuti pe interior, si daca te chinui cu toate nimicurile !

Nu ma mai minti ! Tu chiar crezi ca nu imi dau seama cand esti sau nu bine ? Inca nu te-ai trezit ca nu mai esti pe cont propriu, ci suntem 2 ? Nu mai spune ca nu ai nevoie ca cineva sa aiba grija de tine, pentru ca stii cat de mult rau iti poti face ..