Fara sens 2

M-am gandit ca va intereseaza cum o mai duc. Cum o duc ? Binisor. Nu bine, nici foarte bine, ci binisor . De ce ? Nu am inceput scoala cum trebuie. 6 la TIC si 5 la mate ? Sunt o proasta, stiu. Ma enerveaza la culme vremea asta. Eu inca ma cred in vacanta. 

In postarea „Fara sens” am zis ca am cedat in fata lui. Cine e el ? Oh, cum sa nu stii cine e el. El e cel ce ma omoara cu zilele. Intrebarea zilei : Cum sa ma omoare ? Raspunsul zilei : Simplu, felul cum pare indiferent in unele momente, felul in care am impresia ca m-ar lasa in orice clipa pentru ea. [frumoasa, adorabila, scumpa, amuzanta, perfecta etc.] Si totusi, am incredere in el ca nu o va face. Am incredere in el. Poate minte cand spune ca nu m-ar inlocui, dar minciuna asta suna atat de bine, incat trebuie sa o cred.  Si totusi, chiar daca el e singura mea slabiciune, e cel ce ma determina sa merg mai departe.

Ar trebui sa ma duc sa invat la geometrie, dar prefer sa stau aici, sa va plictisesc cu aberatiile mele. Vreau la Paris. Vreau sa las naibii scoala asta, orasul asta mic si nenorocit unde toata lumea cunoaste toata lumea. Acolo nu m-ar cunoaste nimeni, acolo pot sa fiu cine sunt, fara sa ma ascund dupa masca asta de care m-am saturat. Care masca ? Pai, normal, trebuie sa ma prefac ca nu imi pasa, ca nimic nu ma afecteaza. Intr-adevar, unele chestii nu ma intereseaza, dar unele dor mai mult decat as putea eu duce. Chiar mi-e prea lene sa sterg ceea ce am scris mai sus, intrucat mi se pare tampit. Simt ca nu am timp de nimic. In timpul saptamanii dorm, in majoritatea timpului, scriu si invat; in weekenduri, nu mai am aer. Invata pentru test la biologie, mergi la halloween party, mergi la clubul foto, stai cu el cateva ore, scrie pentru luni, stai cu Dumi duminica seara, sarbatoreste ziua de nastere a bunicii si stai cu Steffy, daca ai timp.  

Uhm, ce mai pot sa va spun ? Nu am apucat sa scriu postarea aia pe care mi-am propus sa o scriu. Ma gandesc sa imi sterg blogul, sau sa il las sa putrezeasca. De ce ? Pentru ca nu am pic de talent la scris, pentru ca rapesc timp oamenilor ce intra aici. O sa ma mai gandesc. Pana atunci, v-am lasat si poate ne vedem saptamana viitoare cu o postare, poate pe o tema anume. Merci ca ai citit. 


Whiskey

„Intoarce-te, intoarce-te la mine ! ” 

Doar asta ii suna in cap in astia 4 ani cat a infruntat lumea cruda, care l-a marcat, astia 4 ani de razboi. Si mai era doar aproximativ o ora pana sa o vada, sa isi treaca mana prin parul ei moale, castaniu, sa o priveasca in ochi, caci oriunde a privit in anii astia, a vazut ochii ei, ochii ei albastri. 

Plin de bucurie, intra in casa si alearga pana sus, unde o gaseste .. sarutandu-se cu alt barbat, care ar fii trebuit sa fie el. Atunci, lumea lui s-a spulberat. Imaginea aceea l-a marcat mai mult decat imaginile din razboi. Ea, la vederea lui, ramane blocata. El, in lacrimi, pleaca. Pleaca undeva unde , poate, doar poate, nu ii va vedea ochii ei, ochii ei albastri. 

Si ea, si el, au inceput sa planga, sa isi aminteasca imagini care le consumau toate puterile de a merge mai departe. El si-a aprins tigari dupa tigari si si-a petrecut urmatoarele zile, prin baruri, bandu-si tristetea. Dar, oricat de tare s-ar fii imbatat, nu si-o putea scoate din cap pe ea. Ea, care insemna totul pentru el. Oricat ar fii incercat, nu putea sa si-o scoata din cap si sa nu mai vada ochii ei, ochii ei albastri, oriunde se uita. Intr-un final, ceilalti l-au gasit mort si au decis sa il ingroape sub nucul sub care si-au petrecut ultimile momente impreuna. 

Ea, la fel de distrusa ca si el, l-a cautat. Si l-a gasit, sub nucul sub care si-au petrecut ultimile momente inainte ca el sa plece. Si si-a petrecut urmatoarele nopti prin baruri, bandu-si tristetea. Dar, oricat de tare s-ar fii imbatat, nu si-l putea scoate din cap. Nimeni nu stia cat de mult s-a invinovatit pentru ca el nu mai e, nimeni nu stia cat de mult regreta.  A incercat sa il uite petrecandu-si noptile cu altii, care pentru o secunda, doar pentru o secunda, ii aduceau aminte de el. A realizat ca mai avea mult timp de trait, dar nu avea puterea de care avea nevoie sa continuie sa pretuiasca timpul pe care il avea. A stat sub nuc , acolo, langa el, mereu cu o sticla in mana. Toti o cautau, dar niciodata nu o gaseau. Atunci, a ajuns la concluzia ca singurul lucru care i l-ar putea scoate din cap, era sa renunte. Au gasit-o intr-un final, pe pat, fara suflare, cu aceeasi sticla de alcool cu care statea la mormant. Au decis sa o puna langa el, sub nucul acela. Si in final, dupa chin si suferinta, au ramas impreuna..

[nu asta e postarea pe care am zis ca o scriu. pur si simplu am simtit ca trebuie sa scriu asta si stiu ca e tampita si lacrimogena, parca inspirata din statusurile de dragoste ale pustoaicelor de 13 ani]


Fara sens

Stiu ca nu am scris de ceva timp, dar , la urma urmei, cine  mai citeste blogul asta ?

Pentru cei interesati de mine, am facut de toate vara asta si am simtit aproape tot ce se putea simti. Am fost la mare, la munte si in Franta. Parisul e minunat, e locul unde as evada din orasul asta nenorocit.

Cat despre el, el a facut cam tot ce se putea sa ma aiba langa el si eu, desi initial am zis ca nu cedez si ca sunt tare, am cedat. Am zis ca am terminat-o cu el definitiv, ca nu o sa mai am nicio tangenta cu el, dar se pare ca m-am inselat. Am cedat in fata unor cuvinte dulci-amari, unei priviri, unei iubiri. Asa ca iata-ma aici . Plictisita si nostalgica, asteptand ca un lucru frumos sa se intample. Un lucru pe care nici eu nu il cunosc . Un lucru care, probabil, isi va face aparitia la momentul potrivit, cat mai curand, sper.

Toamna ma deprima. Totul moare. Si parca si eu mor incet, pe interior, de parca mi-ar fii mancate sentimentele . Mor si eu incet.. Nici o luna nu a trecut de cand vara se terminat si deja vreau din nou sa fie canicula afara. Ma pregatesc de iarna. Ma pregatesc de frig si de .. nu stiu daca va fii distractie sau plictiseala. Totul depinde de 2-3 persoane care, probabil, nu o sa vina. Nu o sa imi fie alaturi iarna asta, decat cu vorbe reci.

Am o idee pentru o postare. Sper sa reusesc sa scriu despre asta cat mai repede..

P.S. : My feelings for you have always been real .


Stralucirea

Era ora patru 26 dimineata. Eram pe balcon. Mi-am facut un ceai si priveam linistea de afara. Stralucirea din ochii tai, zambetul tau, vocea ta – mi-a fost atat de dor de toate astea. Am crezut ca nu te voi mai vedea prea curand, dar uite ca m-am aflat in fata ta si te-am avut in brate. Te-am simtit langa mine si am vorbit cu tine – m-am simtit mai bine.

E frig, ceaiul e fierbinte. Cerul e senin, inima-mi innourata. Nici urma de om, dar in cap imi suna mii de voci. Vocea mamei spunand ca trebuie sa ma culc, vocea tatei spunand ca trebuie sa il sun mai des, vocea Madalinei spunand ca de abia asteapta sa ma vada. 

Oare chiar asteapta sa ma vada ? Oare chiar trebuie sa il sun mai des ? Oare chiar trebuie sa ma culc ? Oare chiar am ce face aici ? E chiar asa de sus etajul 4 ? Chiar asa de mare ar fi impactul daca as cadea ? Oare as pati ceva ? Daca as pati ceva, i-ar pasa cuiva ? 

Sar.. 

Mii de imagini imi trec prin fata. Imaginea mamei imbratisandu-l pe tata, imaginea lui Dumi si a Leei in pozele facute nu demult, imaginea ta..

Inainte sa plec, macar te-am vazut, ti-am vorbit, te-am simtit langa mine si ti-am vazut.. Stralucirea din ochi.

Da.. asta e imaginea pe care vreau sa o am in cap pana corpul meu inutil atinge pamantul, stralucirea din ochii tai. 

Ce vad ? O lumina puternica ce ma orbeste si doua siluete atat de cunoscute..  Sunt ei.. Cei ce m-au crescut, cei care m-au facut sa sufar.. Alerg spre ei. Si se termina filmul din capul meu..

Macar am vazut .. am vazut stralucirea din ochii tai..


Jurnal de vacanta

Tren

Ploua. Ajung in gara cu mama, imi iau ramas bun, si intru cu Dumi in compartiment. Suntem doar noi doua, deci putem sa ne intindem pe tot compartimentul. Celelalte doua compartimente care ne sunt rezervate lotului nostru sunt pline. La urmatoarea statie se urca doi soti in jur de 35-40 de ani. Dupa ce am povestit cateva ore bune, ne-a prins somnul pe toti. Cine naiba poate sa doarma pe locurile alea ?! Stau intinsa pe doua locuri si ma uit pe geamul incredibil de murdar si mii de ganduri imi trec prin cap. Trenul ma leagana si incerc sa adorm. Atipesc 20 de minute dupa care ii vad pe cei doi soti imbratisati. Dormeau. Aveam un sentiment de liniste inexplicabil. E incredibil cum dupa atatia ani de casnicie, ei inca se iubesc ca-n prima zi. Nu stiu cum fac, dar adorm si ma trezesc 3 ore mai tarziu. Ma uit din nou pe geam si vad rasaritul. Asa incepe vara : cu rasaritul soarelui vazut din trenul ce ne duce spre mare. Mare, venim !

Ziua 1

Marea e la fel ca anul trecut – minunata. Mi-era dor sa ma plimb la apus pe malul marii, sa inot, sa ma joc cu prietenii mei stropindu-i si sa simt acea briza. Stau pe plaja la apus si inspir adanc aerul de aici si parca toate gandurile rele pleaca inapoi acasa. Aveam nevoie de o vacanta. „Un nisip sictirit umplea plaja goala peste care valurile se spargeau incet” [Dumi].

Ziua 2

E urat afara. Ploua . E innourat dar inca nu ploua. Nu e vreme de plaja asa ca stam in camera. Dormim in jur de 3 ore, mergem la piscina iar seara iesim in oras. [Dragule, hai in oras caci vreau sa vad luminile ! ] Marea e agitata dar, in acelasi timp, linistita. Stau pe mal si as vrea sa il sun. Nu. Sigur il deranjez.  De ce sa nu il sun ? Vorbesc cateva minute la telefon si deja ma simt mai bine. Ma simt mai bine..

Ziua 3

Mi-e dor de el. E ziua plecarii. E o mizerie totala in camera. Inca nu realizez ca plec. Plec de aici. Pana la anul, nu voi mai simti nisipul sub talpi, nu voi mai simti marea rece ce ma uda. Nu voi mai sta la malul marii, seara, ascultand valurile si inspirand aerul acela atat de curat.. o sa imi fie dor ! 

Tren

E acelasi compartiment cu geamuri murdare si cu scaune pe care e imposibil sa dormi. Imi pun melodia mea preferata pe repeat si, printr-o minune, adorm. De abia astept sa ajung acasa si sa ii sar in brate. O sa imi fie dor de mare, de nisip si de luminile orasului seara. Dar mai presus de toate, o sa imi fie dor de atmosfera aceea cand stateam toti si radeam. Adio, mare !

PS: Da, am fost la mare si nu am stat doar 3 zile, am stat 10. Dar am decis sa scriu doar pt o vacanta de 3 zile.


Me vs. You vs. Them [partea a 19-a]

[ Pentru Titi ]

Si chiar daca il iubesc, tot nu ma pot lasa fraierita in halul asta. 

Trebuie sa mi-l scot din cap cumva. Trebuie sa merg undeva sa ma relaxez. Cred ca merg in parc.

E frumos afara si nu ar trebui sa ma simt atat de prost. Ar trebui sa zambesc, nu sa ma gandesc la prostul ala. Era mai mult decat mi-as fi putut dori vreodata. Initial, cand isi batea joc de mine la scoala, am crezut ca e un idiot. Dupa ce l-am cunoscut, m-am indragostit de el si stiam ca e altfel.  Acum, insa, stiu ca el inca e idiotul ce isi batea joc de mine.

Atatea cupluri fericite pe aici, mi se face rau. De ce trebuie sa fie asa ? De ce a trebuit sa ma indragostesc tocmai de EL ?! Il urasc !

Nu, cum pot spune asta ? Il iubesc mai mult ca pe mine insami ! Il iubesc ! Dar nu il pot ierta, desi scuzele lui ma misca, nu as putea.. nu inca o data . 

-Hey, esti bine ? Ai zis ca stai acasa..

-Nu ! Nu sunt bine ! Nu am nevoie de tine, Paul ! Esti doar un necunoscut ce s-a bagat in viata mea incercand, ca multi altii, sa afle ce e cu mine. Frate, daca nu ai de gand sa faci ceva bun in sufletul meu, atunci pleaca ! PLEACA !

-Victoria..

-Am spus sa pleci !

A plecat. Sunt singura acum. Chiar nu mai am pe nimeni.. Mama ! Unde e mama ? 

Meniu – Contacte – Mama – Apelare

-Mama ? Ce faci ? Unde esti ?

-La.. la spital, Victoria..

-Mama ? Ce s-a intamplat ? Vin acolo. In ce salon esti ? 

-In salonul 207..

-Mama ? 

O auzeam doar tusind si oameni ce spuneau ca ii trebuie oxigen. Alerg din parc pana la spital si intreb pe cineva de mama. Ma conduce intr-un salon unde mama are perfuzii si e prinsa de tot felul de fire..

-Mama ? Ce s-a intamplat ? Ce ai facut?!

-Am .. am luat multe, multe pastile..

-De ce? De ce , Doamne, ai facut asta ? 

-Te vedeam atat de suparata si nici nu m-ai bagat in seama zilele astea

-Mama ! Imi cer scuze ! Stii ca te iubesc !

-Si eu te iubesc cel mai mult din lume, Victoria !

Izbucnesc in lacrimi. Cad in genunchi langa patul ei, dar incerc sa ma ridic pe scaun. Adorm. Ma trezesc peste jumatate de ora. Mama nu mai e..


Ultima postare

Nu va speriati, e doar ultima postare [desi nu cred] pe care o scriu despre o anumita persoana. Se simte.

Tu mi-ai definit iarna. Iarna este acum anotimpul meu preferat din pricina ta. Mi-ai facut iarna mai frumoasa, chiar daca nu am fost un zambet mereu.

Acum, ascultand melodia asta , imi dau lacrimile. De ce ? Pentru ca a fost cea mai frumoasa iarna dintre toate pe care le-am avut si mi-as dori sa mai fie, dar e clar ca nu se mai poate. Nici nu cred ca as vrea, intrucat, daca ar mai fi sa fie, nu ar fi la fel ca atunci. 

Mai tii minte ochii aia caprui pe care ii indrageai atat de mult ? Stii tu, oare, cate lacrimi au varsat ? Nu ma intelege gresit. Nu au fost mereu lacrimi de tristete, imi dadeau lacrimile si cand spuneai cele doua cuvinte, asa, din inima. 

Si de fiecare data cand vad ca imi scrii ceva sau ca primesc un mesaj de la tine, inima bate de zeci de ori mai repede. Si stiu ca ori de cate ori te bagi in seama, nu mai gandesc coerent si spun cele mai stupide chestii. Stii, daca relatia s-a terminat, asta nu inseamna ca sentimentele au disparut. Si chiar nu au disparut !

Da. Plang. De ce ? Pentru ca ce a fost, a fost frumos. Tu mi-ai adus caldura in zilele geroase de iarna, tu mi-ai adus soarele in zilele mohorate, tu ma faceai sa ma simt mai bine, indiferent de cat de trista eram. Cu tine eram alt om. 

Suntem diferiti. Mult prea diferiti pentru a avea o zi in care sa nu ne certam. Poate e mai bine asa, tu cu ea si eu singura. Stii, am fost geloasa pe ea pentru ca, din ceea ce se vede, va intelegeti de minune, exact asa cum as fi vrut sa ma inteleg eu cu tine.

Scriu aceasta postare pentru ca m-am saturat sa scriu doar partile rele care nu isi au rostul. Vreau sa stii ca mie nu mi-a fost atat de greu cum iti imaginezi. De ce ? Pentru ca nu conta cum te comportai cu mine, conta ca erai tu !

Si tu erai Marmota [inca te am asa in lista de contacte de pe telefon] si eu eram Tocilara. Si eu vroiam sa stau cu tine pana tarziu si tu ma trimiteai sa invat. Si ne intalneam si muream de frig si beam o cola de 0.25 intr-o ora si Jason cadea pentru ca Victoria trebuia sa plece. Si Tocilara era atat de indragostita de Marmota. Si..

Tocilara inca iubeste Marmota ! 

..dar o sa lase lucrurile asa cum sunt, pentru ca nu vrea sa se bage intre Marmota si prietena sa si nu vrea sa mai sufere. 

Da. M-am descarcat. 

P.S.: Cand ne vedem, stai la distanta de mine.

P.P.S.: Te iubesc !

 


Urmăresc

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.